În ultimul timp am tot vrut să am liniște pentru a scrie și uite așa n-am mai scris de nici nu mai știu când. După prima conferință am zis să aștept să mă întorc de la grupul de dezvoltare, apoi am zis să treacă Noaptea Muzeelor și 1 iunie, apoi a doua conferință. Acum o să intru într-un alt tăvălug – zugrăvire! – și era cât pe-aci să-mi zic să mai aștept vreo două săptămâni! Încă două săptămâni de agitație, după care o să mă pot așeza confortabil și mă voi concentra cu totul pe psihoterapie, scris, citit, câte ceva pentru Da’DeCe, câteva cursuri pe coursera și parkour (nici nu-s multe, observ eu acum…). Ei bine, am ajuns la concluzia că dacă o s-o tot țin așa, trece viața pe lângă mine! Articolul ăsta este despre ritm, spațiu și acționare și – pentru că trebuie să mă descarc un pic – este personal.
Tag: proces
Empatia – un fel de a fi în relaţie
Am scris în articolul precedent, chiar în titlu, că empatia este ceva ce putem face cu toții – că este o capacitate. Dar oare nu este empatia și ceva ce putem avea? Sau un fel în care putem fi? Sau ceva ce trăim? Ce este empatia de fapt, dincolo de mecanismele fiziologice care o fac posibilă? Răspunsuri la aceste întrebări sunt multe, chiar și printre psihoterapeuți. Şi în cadrul psihoterapiei centrate pe persoană există mici diferențe de nuanță sau viziune asupra conceptului, însă în aspectele esenţiale psihoterapeuții centrați pe persoană au ajuns la o înțelegere comună a termenului, care face din empatie una dintre componentele absolut necesare ale relației terapeutice. Articolul pe care tocmai îl citiți prezintă această înțelegere comună și explică, pe scurt, de ce este empatia atât de importantă pentru psihoterapia centrată pe persoană – și pentru relații în general.