Din când în când, îmi mai arunc un ochi pe site-ul Magnum, pe care l-am descoperit odată cu fotografiile lui Henri Cartier-Bresson, și care îmi aduce bucurie și mirare de fiecare dată. Acum, mi-a adus în plus inspirație, printr-un articol despre ce înseamnă „acasă”, despre intimitate și cum pot fi documentate prin fotografie. M-a făcut să mă gândesc la înțelesurile proprii pe care le dau acestor două cuvinte, și la sensurile pe care le găsesc în și prin ele.
Continue reading „Acasă” și documentarea intimitățiiCategory: procesul meu
Psihoterapia ca un paratrăsnet
Una dintre întrebările pe care le primesc cel mai des este cum reușesc să fac față, dacă nu cumva mă copleșesc, apasă și urmăresc greutățile clienților mei. De cele mai multe ori, oamenii care mă întreabă asta se gândesc cu îngrijorare și compasiune la mine, e o întrebare care vine pe aripile empatiei. Adevărul e că o parte fundamentală din pregătirea mea ca psihoterapeut a avut (și are în continuare) de-a face cu asta, și lucrul despre care întreabă este mai complex decât ar putea să pară. Dar pe scurt, cred că psihoterapia, prin relația psihoterapeutică pe care se bazează, este în anumite privințe ca un fel de paratrăsnet: poate să primească descărcări emoționale majore și să ofere împământare, fără ca impactul unor asemenea energii să fie devastator. Acest articol este o încercare de a le răspunde mai pe larg celor care m-au întrebat, și un argument pentru psihoterapie.
Continue reading Psihoterapia ca un paratrăsnet
Reglarea emoțională – ce facem cu emoțiile noastre?
Am fost de curând la un eveniment – două zile de prezentări și un workshop ținute de Greet Vanaerschot la invitația Asociației Române de Psihoterapie Centrată pe Persoană – care mi-a mai dat un plus de entuziasm pentru cercetare, m-a repus în contact direct cu teoria și m-a ajutat să-mi mai lărgesc înțelegerea despre terapie, despre oameni și despre mine însămi. Dar unul dintre lucrurile care au rămas cel mai mult cu mine din întâlnirea aceasta a fost că mi-a adus aminte de cât de importantă este de fapt reglarea emoțională – capacitatea de a ne gestiona emoțiile, de a le putea conține și lucra cu ele, fără să ne lăsăm copleșiți de ele, și fără să le evităm sau distorsionăm.
Continue reading Reglarea emoțională – ce facem cu emoțiile noastre?
Grupurile de dezvoltare și de terapie
De când mă știu sunt fascinată de grupuri. Când eram mică mi se păreau absolut fantastice găștile de copii din blocurile din jur, acum sunt plină de admirație pentru grupurile de lucru în care fiecare își pune pasiunea și iscusințele pentru înfăptuirea unui scop comun. Dar grupurile care mă captivează cel mai mult sunt cele de dezvoltare și de terapie, în care scopul comun este crearea unei experiențe care să fie benefică într-un fel sau altul pentru fiecare participant (terapeutic, sau în sensul dezvoltării personale). Oferă o mulțime de posibilități de învățare și de a fi, și procesul de schimbare (curativ sau de dezvoltare) pe care îl declanșează poate fi uneori mai intens și mai rapid într-un grup față de cel dintr-o relație individuală. Nu cred însă că cele două modalități de lucru pot fi substituite una alteia, ci că ele se completează reciproc (alegerea pentru o formă sau alta – sau pentru amândouă – fiind în primul rând personală).
Parkour Revelations – ce înseamnă parkour-ul pentru mine
Parkour-ul este pentru mine o revelație. Da, este spectaculos și la o adică ar putea merge mână în mână cu teribilismul, și probabil că cei mai mulți traceuri sunt adolescenți sau tineri adulți de sex masculin. Dar cu toată strălucirea lui, parkour-ul este ceva complex și profund semnificativ și care antrenează ființa în mod plenar. Spun „ceva” pentru că nu mă pot hotărî între a-l numi sport, disciplină, artă, mișcare, filosofie, fel de a fi. Deși pentru mine este în egală măsură și terapie. Și o continuă revelație.
Continue reading Parkour Revelations – ce înseamnă parkour-ul pentru mine
Încrederea în tendința la actualizare
Mi se întâmplă uneori să mă îngrijorez cu privire la anumite persoane care trec prin perioade dificile, fie că-mi sunt sau nu clienți. Oare vor fi bine? Vor ieși triumfători și luminoși din tumultul lor? Mă frământ o vreme și mă confrunt inevitabil cu propria mea neputință, dar îmi aduc apoi aminte de tendința la actualizare. Da, vor fi bine, pentru că este într-un fel în natura lor să fie bine, să ajungă la cea mai bună variantă de ființare pentru ele în condițiile date, și pentru că au mult mai multe resurse decât cele implicate în sau atinse de situația dificilă. Mă îndrept atunci din spate și privesc cu convingere înainte, și trec de la îngrijorare și neputință la încredere și acțiune – ceea ce pot face eu are sens și importanță, oricât de puțin ar fi sau mi s-ar părea mie.
Despre ritm
În ultimul timp am tot vrut să am liniște pentru a scrie și uite așa n-am mai scris de nici nu mai știu când. După prima conferință am zis să aștept să mă întorc de la grupul de dezvoltare, apoi am zis să treacă Noaptea Muzeelor și 1 iunie, apoi a doua conferință. Acum o să intru într-un alt tăvălug – zugrăvire! – și era cât pe-aci să-mi zic să mai aștept vreo două săptămâni! Încă două săptămâni de agitație, după care o să mă pot așeza confortabil și mă voi concentra cu totul pe psihoterapie, scris, citit, câte ceva pentru Da’DeCe, câteva cursuri pe coursera și parkour (nici nu-s multe, observ eu acum…). Ei bine, am ajuns la concluzia că dacă o s-o tot țin așa, trece viața pe lângă mine! Articolul ăsta este despre ritm, spațiu și acționare și – pentru că trebuie să mă descarc un pic – este personal.
Despre vise și tendința la actualizare
Am fost din totdeauna fascinată de vise. Primul pe care îl țin minte l-am avut pe la cinci ani și a fost atât de intens și de interesant (și șocant), încât m-a prins cu totul. De atunci, de fiecare dată când am un vis pe care să mi-l amintesc petrec destul de mult timp încercând să-l înțeleg și să-i găsesc locul. Am observat că visele mi se schimbă odată cu mine, că unele reprezintă procese mai profunde decât altele și că uneori ele nu sunt doar despre mine. Un prieten m-a întrebat de curând de ce acord atâta importanță viselor; și am găsit în sfârșit un răspuns: consider că visele sunt una dintre manifestările tendinței la actualizare!
Acceptarea de sine (ce înseamnă pentru mine, de exemplu)
N-am mai scris niciun articol de la sfârșitul lui octombrie. Începusem să scriu despre congruență, având în plan o serie de trei articole pe această temă. Nu am renunțat la plan. Dar am renunțat – de data aceasta – de la a scrie un articol pe care să-l fi pregătit cu mult timp înainte. De data asta, vreau pur și simplu să scriu, chiar dacă simt că n-am mai deschis de mult timp bagajul meu de cunoștințe să văd ce e pe acolo și ce și cum ar trebui reîmprospătat. De fapt, despre asta cred că va fi acest articol: despre nevoia mea de a fi cât mai pregătită, de a mă prezenta într-un mod cât mai aproape de ce înțeleg eu ca „perfect” (mereu o noțiune vagă), și despre ce creează asta în viața mea. Dar și despre alternativă: să mă accept așa cum sunt.
Continue reading Acceptarea de sine (ce înseamnă pentru mine, de exemplu)