Tag: concepte de bază

Configurațiile self-ului

„Cum sunt eu?”

Ce vă răspundeți la această întrebare? Și din ce perspectivă priviți lucrurile?

Este o întrebare foarte personală, și în același timp foarte generală. Printre altele, este și una din întrebările cheie ale psihoterapiei centrate pe persoană, de la care poate porni un proces explorator profund și extins. De cele mai multe ori, răspunsul nu este nici pe departe unul singur, și pe deasupra variază de la moment la moment. Suntem mereu în mai multe feluri, și în continuă schimbare. Cu toate astea, unele feluri de a fi sunt mai clar conturate decât altele, mai stabile și mai constante, și se exprimă în moduri coerente și ușor recognoscibile ca aparținând unei structuri unitare, din aceeași zonă a self-ului. Au primit mai multe nume de-a lungul timpului – de exemplu „părți”, „voci”, sau pur și simplu „moduri de a fi” – dar în psihoterapia centrată pe persoană ele se numesc „configurații”.

Continue reading Configurațiile self-ului

Încrederea în tendința la actualizare

Mi se întâmplă uneori să mă îngrijorez cu privire la anumite persoane care trec prin perioade dificile, fie că-mi sunt sau nu clienți. Oare vor fi bine? Vor ieși triumfători și luminoși din tumultul lor? Mă frământ o vreme și mă confrunt inevitabil cu propria mea neputință, dar îmi aduc apoi aminte de tendința la actualizare. Da, vor fi bine, pentru că este într-un fel în natura lor să fie bine, să ajungă la cea mai bună variantă de ființare pentru ele în condițiile date, și pentru că au mult mai multe resurse decât cele implicate în sau atinse de situația dificilă. Mă îndrept atunci din spate și privesc cu convingere înainte, și trec de la îngrijorare și neputință la încredere și acțiune – ceea ce pot face eu are sens și importanță, oricât de puțin ar fi sau mi s-ar părea mie.

Continue reading Încrederea în tendința la actualizare

Incongruența

Am început mai demult o serie de articole despre congruență. Am scris despre ce este și cum este ea, dar imaginea nu poate fi completă fără opusul sau lipsa ei: incongruența. Spun asta pentru că în noi nu există de regulă congruență sau incongruență în stări pure, ci și una și cealaltă – ele se completează și sunt într-o permanentă dinamică. Termenul „incongruență” este unul amplu și – deși nu se rezumă la asta – se referă inclusiv la ceea ce în afara psihoterapiei rogersiene intră în sfera psihopatologiei. Astfel, el este cel mai apropiat concept pe care abordarea îl are de noțiunea de „boală” sau de cea de „tulburare”.

Continue reading Incongruența

Congruența – cum este?

Am scris mai demult despre ce este congruența. Spuneam atunci că aceasta „este acordul, concordanța între lucrurile pe care le trăiesc și felul în care le înțeleg și integrez.” Dar tocmai pentru că vorbesc despre conștientizare și integrare, pot să aduc în discuție mai multe dimensiuni ale congruenței. Cât de pătrunzătoare și de întinsă este ea ține de nivelul de maturitate psihosocială și – pentru că este un proces – de atenția și preocuparea pentru actualizare. Actualizare, adică aducerea la zi a felului în care mă comport, trăiesc și sunt, în conformitate cu condițiile prezente, interne și externe, ale situației mele de viață. Cu alte cuvinte, congruența poate fi în mai multe feluri, și a înțelege cum este ea ne poate ajuta să înțelegem de ce reprezintă chiar scopul psihoterapiei.

Continue reading Congruența – cum este?

Congruența – ce este?

Dintre conceptele de bază ale psihoterapiei centrate pe persoană, congruența este probabil cel mai important, dar și cel mai dificil de cuprins. Ea reprezintă scopul psihoterapiei, și este ceva ce psihoterapeutul trebuie să trăiască și să ofere în relația cu clientul. Există mai multe perspective asupra acestui concept complex, majoritatea concentrându-se pe diverse aspecte ale lui. În cele ce urmează îl voi descrie însă așa cum am ajuns acum să îl înțeleg, având grijă să îl prezint într-un mod cât mai unitar. Totuși, pentru a ușura citirea, voi împărți acest articol în trei. În prima parte (aceasta) voi scrie despre congruență pe scurt și într-un mod general. În cea de a doua voi intra în profunzimea lui, pentru a nu-i neglija complexitatea. Voi păstra a treia parte pentru incongruență – un concept opus, dar la fel de important pentru psihoterapia centrată pe persoană.

Continue reading Congruența – ce este?

Teoria dezvoltării personalității

După ce am scris despre empatie și despre acceptarea pozitivă necondiționată, am vrut să continui seria conceptelor-cheie pentru psihoterapia centrată pe persoană cu congruența. Mi-am dat seama însă că nu am cum să vorbesc despre congruență dacă nu spun mai înainte între ce și ce poate să existe ea. 🙂

Așa că m-am lansat într-un proces anevoios: de a explica, în cuvintele mele, ce spune teoria despre felul în care ne structurăm personalitatea, despre devenirea noastră. Ca să fie mai ușoară citirea, mai fluidă trecerea de la un concept la altul (și am scris despre multe!), am făcut o prezentare.

O găsiți aici. 🙂

Veți citi despre cum cred rogersienii că ne formăm ca persoane, despre forțele care ne influențează și structurile care se dezvoltă în noi: despre teoria dezvoltării personalității, din perspectiva terapiei centrate pe persoană. Concepte ca „self” și „self-concept”, sau „incongruență” sunt explicate foarte pe scurt și puse în legătură unele cu altele.

Dacă e vreun concept prin care credeți că am trecut prea repede, dați-mi de veste!

Acceptarea pozitivă necondiționată – sau cum să trăiești fără „dacă”

Empatia, așa cum este ea înțeleasă în psihoterapia centrată pe persoană, merge mână în mână cu ceva care la o primă impresie ar putea părea ciudat, exagerat, supraevaluat: acceptarea pozitivă necondiționată. Este o alăturare de termeni care sfidează puțin logica – poate fi acceptarea și negativă? – și care duce cu gândul la iubirea necondiționată. Ce reprezintă, mai exact, acest concept și care este rolul lui în psihoterapia centrată pe persoană? Ei bine, acceptarea pozitivă necondiționată merită cu prisosință un articol doar al ei, ca să putem înlătura multele neînțelegeri care se pot strânge în juru-i, și ca să-i recunoaștem importanța covârșitoare pe care o are nu numai în procesul psihoterapeutic, dar și în cel de creștere și dezvoltare în general.

Continue reading Acceptarea pozitivă necondiționată – sau cum să trăiești fără „dacă”

Empatia – un fel de a fi în relaţie

Am scris în articolul precedent, chiar în titlu, că empatia este ceva ce putem face cu toții – că este o capacitate. Dar oare nu este empatia și ceva ce putem avea? Sau un fel în care putem fi? Sau ceva ce trăim? Ce este empatia de fapt, dincolo de mecanismele fiziologice care o fac posibilă? Răspunsuri la aceste întrebări sunt multe, chiar și printre psihoterapeuți. Şi în cadrul psihoterapiei centrate pe persoană există mici diferențe de nuanță sau viziune asupra conceptului, însă în aspectele esenţiale psihoterapeuții centrați pe persoană au ajuns la o înțelegere comună a termenului, care face din empatie una dintre componentele absolut necesare ale relației terapeutice. Articolul pe care tocmai îl citiți prezintă această înțelegere comună și explică, pe scurt, de ce este empatia atât de importantă pentru psihoterapia centrată pe persoană – și pentru relații în general.

Continue reading Empatia – un fel de a fi în relaţie