Una dintre întrebările pe care le primesc cel mai des este cum reușesc să fac față, dacă nu cumva mă copleșesc, apasă și urmăresc greutățile clienților mei. De cele mai multe ori, oamenii care mă întreabă asta se gândesc cu îngrijorare și compasiune la mine, e o întrebare care vine pe aripile empatiei. Adevărul e că o parte fundamentală din pregătirea mea ca psihoterapeut a avut (și are în continuare) de-a face cu asta, și lucrul despre care întreabă este mai complex decât ar putea să pară. Dar pe scurt, cred că psihoterapia, prin relația psihoterapeutică pe care se bazează, este în anumite privințe ca un fel de paratrăsnet: poate să primească descărcări emoționale majore și să ofere împământare, fără ca impactul unor asemenea energii să fie devastator. Acest articol este o încercare de a le răspunde mai pe larg celor care m-au întrebat, și un argument pentru psihoterapie.
Continue reading Psihoterapia ca un paratrăsnetTag: a fi în relaţie
Despre speranță și uși deschise
Anul acesta Conferința Internațională de Psihoterapie Centrată pe Persoană și Experiențială a avut ca temă speranța și cum poate fi ea facilitată la nivel personal dar și în plan social. S-a vorbit mult despre ea, într-un context în care ne confruntăm adesea cu deznădejde, disperare și lipsă de speranță, dar și despre curaj și încredere (dintr-o perspectivă în care speranța era și ea unul dintre relele din cutia Pandorei). Și totuși, ce m-a frapat cel mai mult a fost că oamenii nu aveau neapărat nevoie de speranță sau de vreo altă forță mobilizatoare, ci de a fi într-un contact semnificativ și autentic unii cu alții, cu ei înșiși, cu Lumea în care trăiesc.
Grupurile de dezvoltare și de terapie
De când mă știu sunt fascinată de grupuri. Când eram mică mi se păreau absolut fantastice găștile de copii din blocurile din jur, acum sunt plină de admirație pentru grupurile de lucru în care fiecare își pune pasiunea și iscusințele pentru înfăptuirea unui scop comun. Dar grupurile care mă captivează cel mai mult sunt cele de dezvoltare și de terapie, în care scopul comun este crearea unei experiențe care să fie benefică într-un fel sau altul pentru fiecare participant (terapeutic, sau în sensul dezvoltării personale). Oferă o mulțime de posibilități de învățare și de a fi, și procesul de schimbare (curativ sau de dezvoltare) pe care îl declanșează poate fi uneori mai intens și mai rapid într-un grup față de cel dintr-o relație individuală. Nu cred însă că cele două modalități de lucru pot fi substituite una alteia, ci că ele se completează reciproc (alegerea pentru o formă sau alta – sau pentru amândouă – fiind în primul rând personală).
Încrederea în tendința la actualizare
Mi se întâmplă uneori să mă îngrijorez cu privire la anumite persoane care trec prin perioade dificile, fie că-mi sunt sau nu clienți. Oare vor fi bine? Vor ieși triumfători și luminoși din tumultul lor? Mă frământ o vreme și mă confrunt inevitabil cu propria mea neputință, dar îmi aduc apoi aminte de tendința la actualizare. Da, vor fi bine, pentru că este într-un fel în natura lor să fie bine, să ajungă la cea mai bună variantă de ființare pentru ele în condițiile date, și pentru că au mult mai multe resurse decât cele implicate în sau atinse de situația dificilă. Mă îndrept atunci din spate și privesc cu convingere înainte, și trec de la îngrijorare și neputință la încredere și acțiune – ceea ce pot face eu are sens și importanță, oricât de puțin ar fi sau mi s-ar părea mie.
Acceptarea pozitivă necondiționată – sau cum să trăiești fără „dacă”
Empatia, așa cum este ea înțeleasă în psihoterapia centrată pe persoană, merge mână în mână cu ceva care la o primă impresie ar putea părea ciudat, exagerat, supraevaluat: acceptarea pozitivă necondiționată. Este o alăturare de termeni care sfidează puțin logica – poate fi acceptarea și negativă? – și care duce cu gândul la iubirea necondiționată. Ce reprezintă, mai exact, acest concept și care este rolul lui în psihoterapia centrată pe persoană? Ei bine, acceptarea pozitivă necondiționată merită cu prisosință un articol doar al ei, ca să putem înlătura multele neînțelegeri care se pot strânge în juru-i, și ca să-i recunoaștem importanța covârșitoare pe care o are nu numai în procesul psihoterapeutic, dar și în cel de creștere și dezvoltare în general.
Continue reading Acceptarea pozitivă necondiționată – sau cum să trăiești fără „dacă”
Empatia – un fel de a fi în relaţie
Am scris în articolul precedent, chiar în titlu, că empatia este ceva ce putem face cu toții – că este o capacitate. Dar oare nu este empatia și ceva ce putem avea? Sau un fel în care putem fi? Sau ceva ce trăim? Ce este empatia de fapt, dincolo de mecanismele fiziologice care o fac posibilă? Răspunsuri la aceste întrebări sunt multe, chiar și printre psihoterapeuți. Şi în cadrul psihoterapiei centrate pe persoană există mici diferențe de nuanță sau viziune asupra conceptului, însă în aspectele esenţiale psihoterapeuții centrați pe persoană au ajuns la o înțelegere comună a termenului, care face din empatie una dintre componentele absolut necesare ale relației terapeutice. Articolul pe care tocmai îl citiți prezintă această înțelegere comună și explică, pe scurt, de ce este empatia atât de importantă pentru psihoterapia centrată pe persoană – și pentru relații în general.