Teoria dezvoltării personalității

După ce am scris despre empatie și despre acceptarea pozitivă necondiționată, am vrut să continui seria conceptelor-cheie pentru psihoterapia centrată pe persoană cu congruența. Mi-am dat seama însă că nu am cum să vorbesc despre congruență dacă nu spun mai înainte între ce și ce poate să existe ea. 🙂

Așa că m-am lansat într-un proces anevoios: de a explica, în cuvintele mele, ce spune teoria despre felul în care ne structurăm personalitatea, despre devenirea noastră. Ca să fie mai ușoară citirea, mai fluidă trecerea de la un concept la altul (și am scris despre multe!), am făcut o prezentare.

O găsiți aici. 🙂

Veți citi despre cum cred rogersienii că ne formăm ca persoane, despre forțele care ne influențează și structurile care se dezvoltă în noi: despre teoria dezvoltării personalității, din perspectiva terapiei centrate pe persoană. Concepte ca „self” și „self-concept”, sau „incongruență” sunt explicate foarte pe scurt și puse în legătură unele cu altele.

Dacă e vreun concept prin care credeți că am trecut prea repede, dați-mi de veste!

Acceptarea pozitivă necondiționată – sau cum să trăiești fără „dacă”

Empatia, așa cum este ea înțeleasă în psihoterapia centrată pe persoană, merge mână în mână cu ceva care la o primă impresie ar putea părea ciudat, exagerat, supraevaluat: acceptarea pozitivă necondiționată. Este o alăturare de termeni care sfidează puțin logica – poate fi acceptarea și negativă? – și care duce cu gândul la iubirea necondiționată. Ce reprezintă, mai exact, acest concept și care este rolul lui în psihoterapia centrată pe persoană? Ei bine, acceptarea pozitivă necondiționată merită cu prisosință un articol doar al ei, ca să putem înlătura multele neînțelegeri care se pot strânge în juru-i, și ca să-i recunoaștem importanța covârșitoare pe care o are nu numai în procesul psihoterapeutic, dar și în cel de creștere și dezvoltare în general.

Continue reading Acceptarea pozitivă necondiționată – sau cum să trăiești fără „dacă”

Să ne definim termenii

Cuvintele sunt foarte importante. Prin ele numim lucrurile, dându-ne astfel puterea de a opera cu concepte în loc de lucrurile în sine, de a depăşi lumea concretă şi de a intra în cea abstractă, imaginativă. Într-un fel, cuvintele ne conferă putere, dându-ne distanţa necesară pentru a vedea mai clar ansamblul din care fac parte lucrurile la care se referă, dar şi oferindu-ne posibilitatea de a crea lucruri noi. Dar deşi sunt foarte generale şi pot fi înţelese de către aproape toată lumea, cuvintele sunt şi foarte personale. De pildă, când spun “mov” toată lumea se gândeşte la acea culoare între roşu şi albastru pe care o au prunele, sau vinetele, sau florile de iris. Eu ştiu lucrurile acestea, dar pentru mine movul este acea culoare pe care o avea o anumită panglică de catifea cu care mă jucam când eram mică. Felul în care înţelegem cuvintele este puternic influenţat de contextele şi experienţele în care le-am învăţat şi le-am folosit. De aceea, nu numai că este necesar să cunoaştem cât mai exact la ce se referă cuvintele, dar şi să fim conştienţi de natura lor subiectivă.

Voi împărţi acest articol în două. În prima parte voi încerca să explic patru termeni care mi se pare că sunt foarte des încurcaţi unul cu celălalt, în anumite măsuri – “psiholog”, “consilier”, “psihiatru” şi “psihoterapeut”. Cunosc multe persoane care m-au întrebat eu ce sunt şi prin ce “psihoterapeut” este diferit de celelalte concepte. Cred că este important să le explic pe de o parte pentru că fiecare dintre ele creează alte aşteptări, şi pe de alta pentru că aş vrea ca atunci când scriu “psihoterapeut” toată lumea care citeşte să ştie la ce mă refer.

Cealaltă parte va fi despre cuvinte într-un mod mai general, şi despre valoarea lor în procesul psihoterapeutic. Nu îmi voi scrie doctoratul despre asta, şi în niciun caz aici. Dar psihoterapia centrată pe persoană – la fel ca majoritatea psihoterapiilor existente – foloseşte exprimarea verbală ca principal mijloc de comunicare. Cuvintele sunt importante, în acest context, pentru că reprezintă unul dintre instrumentele schimbării. Despre asta, într-o altă zi.

Să începem, aşadar, prin a ne defini termenii!

Continue reading Să ne definim termenii