Pentru cei mai mulți dintre noi, viața urmează coordonatele trasate de societate: suntem susținuți să intrăm într-un sistem educațional, apoi să ne găsim un loc pe piața de muncă, pentru ca după o anumită vârstă să intrăm la pensie. Așa se face că, dacă alegem să urmăm acești pași, ce facem cu timpul nostru este în mare parte dictat de activitatea noastră profesională. Iar în condițiile în care petrecem în medie opt ore dormind, opt ore la job, și între una și trei ore pregătindu-ne pentru ce avem de făcut și mergând dintr-un loc în altul, timpul rămas liber devine foarte prețios. Așadar, ce putem face pentru a-l valorifica pe cât posibil, pentru a ne trăi viața cu sens și mulțumire? Iată câteva idei, dintr-o perspectivă centrată pe persoană.
Să ne luăm timp pentru noi înșine
Odată cu creșterea responsabilităților și cu avansarea tehnologiei, ritmul vieții devine din ce în ce mai alert. Stimuli de tot felul ne distrag atenția constant, și unele lucruri tind să ne țină captivi fără chiar să ne dăm seama. Suntem înconjurați de ecrane, învăluiți în zgomot și trebuie să răspundem multor solicitări – atât la job cât și în viața personală. În tot acest iureș, poate deveni foarte ușor să ne pierdem pe noi înșine din vedere.
Pentru a reintra în control și a redeveni conștienți de puterea noastră de alegere, poate fi util ca din când în când să ne luăm în mod voit un timp special pentru asta și pentru a ne reconecta la noi înșine. Pot fi doar câteva minute, ore, sau chiar o zi întreagă – depinde de ce și cum avem nevoie. E important însă ca în acest timp să avem cât mai puține distrageri (sonore, vizuale, relaționale, posturale) pentru a ne îndrepta atenția și a ne concentra mai ușor la cum suntem în acel moment: ce simte corpul nostru, ce emoții ne cuprind, ce nevoi avem, ce contează cel mai mult pentru noi și care ne sunt prioritățile, ce ne lipsește și ce avem de prisos, ce ne preocupă și ce ne bucură (de exemplu). Nu trebuie să și facem chiar în acel timp ceva în legătură cu aceste lucruri, ci doar să devenim conștienți de ele – pe cât posibil fără a le judeca sau analiza prea mult – să luăm notă cu privire la cum suntem în prezent. Ne va aduce un plus de claritate și de prospețime, precum și mai multe informații care să ne sprijine mai apoi alegerile (de exemplu, ne poate ajuta să ne dăm mai bine seama de ce vrem să facem în perioada imediat următoare).
Timp ne mai putem lua și pentru a rupe ritmul în care intrăm automat – să ne luăm adică din când în când pauze, pe care să le respectăm, pentru a ne reîncărca bateriile. Indiferent de cât durează, pauzele sunt cu atât mai satisfăcătoare și regenerante cu cât în decursul lor avem grijă de nevoile noastre reale de moment și folosim alte resurse decât cele obișnuite. De exemplu, dacă la job am depus foarte mult efort intelectual și urmează să ajungem acasă, unde ne așteaptă eventual copiii, cu multe nevoi emoționale, pe drum putem face ceva care să ne implice corpul și simțurile: putem face o oprire la înot sau la un muzeu, putem alege un drum nou, poate printr-un parc sau o zonă liniștită, putem asculta cu atenție muzică, admira peisajul, sau căuta anumite detalii la clădirile din jur. Sau invers, dacă la job depunem mult efort fizic, ne putem lua timp pentru a ne antrena mintea sau hrăni emoțional – cum ar fi cititul unei cărți sau al unui articol pe o temă care ne pasionează, mersul la teatru, operă sau concert, o discuție cu prietenii, sau întâlnirea cu persoane dragi. Orice poate funcționa, atâta vreme cât e ceva făcut cu intenție și aduce sens și bucurie.
Să folosim și alte părți din noi
Așa cum folosim anumite resurse mai des decât altele (prin „resurse” mă refer aici la forme de manifestare a energiei noastre vitale – cum ar fi de pildă rezistența fizică, capacitatea de concentrare pe sarcini intelectuale, implicarea emoțională, creativitatea, atenția distributivă ș.a.m.d.), există și părți din noi pe care le folosim mai des decât altele.
În psihoterapia centrată pe persoană, părțile din noi se numesc configurații ale self-ului și reprezintă structuri coerente ale personalității care se exprimă în anumite situații de viață. Deși fiecare persoană poate avea doar configurații unice, complet proprii, există multe asemănătoare de la un om la altul. De exemplu, foarte mulți dintre noi avem un copil interior: adică în anumite contexte reacționăm în moduri care pentru noi sunt specifice unui copil, sau există anumite situații în viața noastră pe care le întâmpinăm sau cărora le facem față prin această parte din noi înșine, care este asemănătoare unui copil.
Observându-ne comportamentul și fiind atenți la felurile în care ne simțim, putem numi și descrie configurații ale self-ului nostru care să ne ajute să ne dăm seama mai clar ce se întâmplă în viața noastră și ce putem face diferit, dacă dorim. De pildă, ne putem lua timp pentru a observa cum suntem noi la job.
Bunăoară, cât timp am lucrat la Muzeul Național de Artă al României, pot spune despre mine că eram Copilul-cuminte-dornic-să-ajute (de când am citit „Aleodor împărat” am rămas impresionată de modul acesta descriptiv de a numi un personaj, inspirată fiind de „Jumătate-de-om-călare-pe-jumătate-de-iepure-șchiop”): eram dedicată, deschisă, energică și jucăușă, săritoare și atentă, și mă străduiam să fac totul cât mai bine și mai complet, ca toată lumea să fie pe cât posibil de mulțumită. Lăsând la o parte chestiunea adecvării acestui mod de a fi la jobul meu de atunci, fără să-mi dau seama tindeam să-l las pe Copilul-cuminte-dornic-să-ajute să se descurce și cu celelalte situații de viață prin care treceam – fapt care mă ducea ori către extenuare, ori către nemulțumire și lipsă de sens.
Suntem ființe complexe, cu multe posibilități, interese și aptitudini. Să folosim doar o parte dintre ele în mod continuu, din cine suntem noi, ne poate epuiza, blaza, frustra, înfuria, deprima sau chiar îmbolnăvi. De aceea, prinde bine să ne dăm seama ce configurații ale self-ului nostru sunt cel mai prezente în viața pe care o trăim, să ne întrebăm din când în când dacă mai sunt și alte părți din noi care simt nevoia să se manifeste, și să facem loc și pentru ele, găsind situații sau contexte în care să reacționăm diferit față de obicei.
Să facem lucruri care ne bucură, au sens pentru noi și sunt cât mai potrivite cu nevoile noastre reale
Am mai scris asta și mai sus, dar merită dezvoltat, tocmai pentru că posibilitățile de a ne petrece timpul liber fără să ne dăm seama de el, fără să fim cu adevărat prezenți în ceea ce facem, sunt nenumărate și foarte la îndemână. Adesea, plecăm de la serviciu obosiți și încărcați, doar pentru a intra direct într-un trafic aglomerat care ne obosește și mai tare, și a ajunge apoi acasă unde ori e nevoie de noi în diferite feluri, ori e prea liniște – și atunci cel mai ușor este să intrăm oarecum pe pilot automat ca să treacă seara mai repede și a doua zi să o luăm de la capăt. Uneori, aceasta chiar e cea mai bună alegere. Dar pentru a evita nemulțumirile semnificative și pe termen lung și pentru a duce o viață cât mai sănătoasă, ajută să ne dăm seama dacă și când o anumită activitate chiar ne bucură, are sens pentru noi și răspunde unei nevoi reale – și dacă nu este așa, să găsim o alta mai potrivită.
Când spun „nevoie reală” am în minte acele nevoi care sunt nedistorsionate de felurile în care credem că ar trebui să se întâmple lucrurile, sau pe care am fost învățați că ar trebui să le face ori să ni le dorim. De exemplu, am surprins la mine un tipar comportamental: de multe ori după un efort intens am simțit nevoia, în mod firesc, să mă odihnesc; dar pentru că mi-am format (probabil când eram mică) ideea că trebuie să mă ocup cât mai repede de ceea ce am de făcut într-o zi, să nu las lucrurile să aștepte, mi-am ignorat nevoia de odihnă și am continuat să îmi văd de treburi; când am ajuns într-un sfârșit acasă, din nou, în loc să fac ceva care să mă odihnească, am pornit un ecran în fața căruia m-am postat pentru restul orelor din zi (pentru că, tot atunci când eram mică, am reținut că pot să mă uit la televizor sau să mă joc la calculator doar în timpul meu liber – și am dedus, eronat, că timpul meu liber în principal pentru asta este; dar și pentru că, obosită fiind, am impresia că nu mai am energie pentru altceva) – lucru care m-a obosit și mai mult. Dacă am continuat în același fel pentru mai multe zile, nevoia mea de odihnă nu a făcut decât să crească și să devină din ce în ce mai stringentă, împiedicându-mă să fac lucrurile pe care mi le-am propus. Soluția pentru mine în aceste situații este să îmi dau seama când am nevoie să mă odihnesc și să fac ceva cât mai curând pentru a adresa corect această nevoie – să dorm, sau să ies la o plimbare lejeră, sau pur și simplu să-mi iau o pauză de felul celor despre care am scris mai devreme. Pot apoi să mă ocup mult mai bine de celelalte lucruri pe care le am de făcut și sunt mai mulțumită și mai liniștită.
Fiind pe cât posibil atenți la nevoile noastre reale și luându-le în serios – o capacitate care prin exercițiu se dezvoltă din ce în ce mai mult – putem alege mai potrivit pentru noi înșine, mai congruent. Putem alege să ne implicăm în activități care să ne bucure, care să ne crească și îmbogățească universul interior, care să ne hrănească energia, să fie cu sens pentru noi și să respecte cât mai mult din cine suntem. Astfel, nu mai suntem atât de afectați de iureșul din lume și ne putem recâștiga propria viață – atât în timpul nostru liber cât și în activitatea noastră profesională.
Am scris acest articol pentru clinica NeuroMedica din Brașov, pe care o recomand cu drag (și care este una dintre cele două clinici cu care colaborez). A apărut mai întâi pe blog-ul lor, și l-am preluat aici întocmai (am mai adăugat doar câteva link-uri).
Imaginea cu pietrele în balans este de aici – un articol despre o parte din job-ul lui Miha Brinovec, cel care a aranjat și fotografiat petrele în acest fel 😉