Configurațiile self-ului

„Cum sunt eu?”

Ce vă răspundeți la această întrebare? Și din ce perspectivă priviți lucrurile?

Este o întrebare foarte personală, și în același timp foarte generală. Printre altele, este și una din întrebările cheie ale psihoterapiei centrate pe persoană, de la care poate porni un proces explorator profund și extins. De cele mai multe ori, răspunsul nu este nici pe departe unul singur, și pe deasupra variază de la moment la moment. Suntem mereu în mai multe feluri, și în continuă schimbare. Cu toate astea, unele feluri de a fi sunt mai clar conturate decât altele, mai stabile și mai constante, și se exprimă în moduri coerente și ușor recognoscibile ca aparținând unei structuri unitare, din aceeași zonă a self-ului. Au primit mai multe nume de-a lungul timpului – de exemplu „părți”, „voci”, sau pur și simplu „moduri de a fi” – dar în psihoterapia centrată pe persoană ele se numesc „configurații”.

Continue reading Configurațiile self-ului

Reglarea emoțională – ce facem cu emoțiile noastre?

Am fost de curând la un eveniment – două zile de prezentări și un workshop ținute de Greet Vanaerschot la invitația Asociației Române de Psihoterapie Centrată pe Persoană – care mi-a mai dat un plus de entuziasm pentru cercetare, m-a repus în contact direct cu teoria și m-a ajutat să-mi mai lărgesc înțelegerea despre terapie, despre oameni și despre mine însămi. Dar unul dintre lucrurile care au rămas cel mai mult cu mine din întâlnirea aceasta a fost că mi-a adus aminte de cât de importantă este de fapt reglarea emoțională – capacitatea de a ne gestiona emoțiile, de a le putea conține și lucra cu ele, fără să ne lăsăm copleșiți de ele, și fără să le evităm sau distorsionăm.

Continue reading Reglarea emoțională – ce facem cu emoțiile noastre?

Grupurile de dezvoltare și de terapie

De când mă știu sunt fascinată de grupuri. Când eram mică mi se păreau absolut fantastice găștile de copii din blocurile din jur, acum sunt plină de admirație pentru grupurile de lucru în care fiecare își pune pasiunea și iscusințele pentru înfăptuirea unui scop comun. Dar grupurile care mă captivează cel mai mult sunt cele de dezvoltare și de terapie, în care scopul comun este crearea unei experiențe care să fie benefică într-un fel sau altul pentru fiecare participant (terapeutic, sau în sensul dezvoltării personale). Oferă o mulțime de posibilități de învățare și de a fi, și procesul de schimbare (curativ sau de dezvoltare) pe care îl declanșează poate fi uneori mai intens și mai rapid într-un grup față de cel dintr-o relație individuală. Nu cred însă că cele două modalități de lucru pot fi substituite una alteia, ci că ele se completează reciproc (alegerea pentru o formă sau alta – sau pentru amândouă – fiind în primul rând personală).

Continue reading Grupurile de dezvoltare și de terapie

Încrederea în tendința la actualizare

Mi se întâmplă uneori să mă îngrijorez cu privire la anumite persoane care trec prin perioade dificile, fie că-mi sunt sau nu clienți. Oare vor fi bine? Vor ieși triumfători și luminoși din tumultul lor? Mă frământ o vreme și mă confrunt inevitabil cu propria mea neputință, dar îmi aduc apoi aminte de tendința la actualizare. Da, vor fi bine, pentru că este într-un fel în natura lor să fie bine, să ajungă la cea mai bună variantă de ființare pentru ele în condițiile date, și pentru că au mult mai multe resurse decât cele implicate în sau atinse de situația dificilă. Mă îndrept atunci din spate și privesc cu convingere înainte, și trec de la îngrijorare și neputință la încredere și acțiune – ceea ce pot face eu are sens și importanță, oricât de puțin ar fi sau mi s-ar părea mie.

Continue reading Încrederea în tendința la actualizare

Incongruența

Am început mai demult o serie de articole despre congruență. Am scris despre ce este și cum este ea, dar imaginea nu poate fi completă fără opusul sau lipsa ei: incongruența. Spun asta pentru că în noi nu există de regulă congruență sau incongruență în stări pure, ci și una și cealaltă – ele se completează și sunt într-o permanentă dinamică. Termenul „incongruență” este unul amplu și – deși nu se rezumă la asta – se referă inclusiv la ceea ce în afara psihoterapiei rogersiene intră în sfera psihopatologiei. Astfel, el este cel mai apropiat concept pe care abordarea îl are de noțiunea de „boală” sau de cea de „tulburare”.

Continue reading Incongruența

Despre vise și tendința la actualizare

Am fost din totdeauna fascinată de vise. Primul pe care îl țin minte l-am avut pe la cinci ani și a fost atât de intens și de interesant (și șocant), încât m-a prins cu totul. De atunci, de fiecare dată când am un vis pe care să mi-l amintesc petrec destul de mult timp încercând să-l înțeleg și să-i găsesc locul. Am observat că visele mi se schimbă odată cu mine, că unele reprezintă procese mai profunde decât altele și că uneori ele nu sunt doar despre mine. Un prieten m-a întrebat de curând de ce acord atâta importanță viselor; și am găsit în sfârșit un răspuns: consider că visele sunt una dintre manifestările tendinței la actualizare!

Continue reading Despre vise și tendința la actualizare

Congruența – cum este?

Am scris mai demult despre ce este congruența. Spuneam atunci că aceasta „este acordul, concordanța între lucrurile pe care le trăiesc și felul în care le înțeleg și integrez.” Dar tocmai pentru că vorbesc despre conștientizare și integrare, pot să aduc în discuție mai multe dimensiuni ale congruenței. Cât de pătrunzătoare și de întinsă este ea ține de nivelul de maturitate psihosocială și – pentru că este un proces – de atenția și preocuparea pentru actualizare. Actualizare, adică aducerea la zi a felului în care mă comport, trăiesc și sunt, în conformitate cu condițiile prezente, interne și externe, ale situației mele de viață. Cu alte cuvinte, congruența poate fi în mai multe feluri, și a înțelege cum este ea ne poate ajuta să înțelegem de ce reprezintă chiar scopul psihoterapiei.

Continue reading Congruența – cum este?

Congruența – ce este?

Dintre conceptele de bază ale psihoterapiei centrate pe persoană, congruența este probabil cel mai important, dar și cel mai dificil de cuprins. Ea reprezintă scopul psihoterapiei, și este ceva ce psihoterapeutul trebuie să trăiască și să ofere în relația cu clientul. Există mai multe perspective asupra acestui concept complex, majoritatea concentrându-se pe diverse aspecte ale lui. În cele ce urmează îl voi descrie însă așa cum am ajuns acum să îl înțeleg, având grijă să îl prezint într-un mod cât mai unitar. Totuși, pentru a ușura citirea, voi împărți acest articol în trei. În prima parte (aceasta) voi scrie despre congruență pe scurt și într-un mod general. În cea de a doua voi intra în profunzimea lui, pentru a nu-i neglija complexitatea. Voi păstra a treia parte pentru incongruență – un concept opus, dar la fel de important pentru psihoterapia centrată pe persoană.

Continue reading Congruența – ce este?

Teoria dezvoltării personalității

După ce am scris despre empatie și despre acceptarea pozitivă necondiționată, am vrut să continui seria conceptelor-cheie pentru psihoterapia centrată pe persoană cu congruența. Mi-am dat seama însă că nu am cum să vorbesc despre congruență dacă nu spun mai înainte între ce și ce poate să existe ea. 🙂

Așa că m-am lansat într-un proces anevoios: de a explica, în cuvintele mele, ce spune teoria despre felul în care ne structurăm personalitatea, despre devenirea noastră. Ca să fie mai ușoară citirea, mai fluidă trecerea de la un concept la altul (și am scris despre multe!), am făcut o prezentare.

O găsiți aici. 🙂

Veți citi despre cum cred rogersienii că ne formăm ca persoane, despre forțele care ne influențează și structurile care se dezvoltă în noi: despre teoria dezvoltării personalității, din perspectiva terapiei centrate pe persoană. Concepte ca „self” și „self-concept”, sau „incongruență” sunt explicate foarte pe scurt și puse în legătură unele cu altele.

Dacă e vreun concept prin care credeți că am trecut prea repede, dați-mi de veste!

Acceptarea pozitivă necondiționată – sau cum să trăiești fără „dacă”

Empatia, așa cum este ea înțeleasă în psihoterapia centrată pe persoană, merge mână în mână cu ceva care la o primă impresie ar putea părea ciudat, exagerat, supraevaluat: acceptarea pozitivă necondiționată. Este o alăturare de termeni care sfidează puțin logica – poate fi acceptarea și negativă? – și care duce cu gândul la iubirea necondiționată. Ce reprezintă, mai exact, acest concept și care este rolul lui în psihoterapia centrată pe persoană? Ei bine, acceptarea pozitivă necondiționată merită cu prisosință un articol doar al ei, ca să putem înlătura multele neînțelegeri care se pot strânge în juru-i, și ca să-i recunoaștem importanța covârșitoare pe care o are nu numai în procesul psihoterapeutic, dar și în cel de creștere și dezvoltare în general.

Continue reading Acceptarea pozitivă necondiționată – sau cum să trăiești fără „dacă”